Cartierul Viișoara, un cartier model care poate avea și propria Asociație Obștească

841

Cel de-al treilea consiliu de cartier în cadrul proiectului Consolidarea Spiritului Civic și a transparenței decizionale în Comuna Pepeni, implementat de Asociația Băștinașilor din Pepeni, a fost creat în mahalaua Viișoara.

Aceasta este o mahala model în ce privește organizarea acțiunilor de amenajare și modernizare a cartierului.  Locuitorii de aici și-au pietruit o parte din drumuri, au plantat arbori pe marginea lor, au amenajat un teren de volei și un teren de joacă pentru copii. De asemenea, oamenii au strâns mână de la mână și au construit cu forțe proprii un apeduct. Acum, la sugestia primăriei, a consilierului local Oleg Cernei, responsabil de acest cartier și a Asociației Băștinașilor, ei au fost de acord să formeze o Asociație Obștească pentru a administra acest apeduct. Asociația le-ar putea fi de folos și în alte acțiuni de amenajare a cartierului așa cum există mai multe proiecte externe care susțin astfel de inițiative la nivel local.

Primarul Oleg Rotaru,  a răspuns și aici la întrebări stringente privind taxele pentru apă, evacuarea gunoiului, reparația drumurilor și a podurilor, iluminatul stradal.

Și localnicii din Viișoara au ridicat problema iazului satului, care în curând va seca dacă nu se vor lua măsuri de reabilitare și conservare.

În final, cartierul Viișoara a ales un consiliu format din 15 persoane iar în funcția de președinte a fost ales Dumitru Borș, care acum va reprezenta cartierul la adunările satului, la adunarea generală a consiliilor de cartier sau a consiliului local. De asemenea, el va prezenta demersurile cartierului către APL.

 Crearea Consiliilor de Cartier (mahala) face parte din proiectul ”Consolidarea Spiritului Civic și sporirea transparenței decizionale în comuna Pepeni”, implementat de Asociația Băștinașilor din Pepeni în cadrul proiectului Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova și finanțat de Uniunea Europeană (European Union in the Republic of Moldova) și Fundatia Konrad Adenauer Republica Moldova