Grupul, care inspiră tinerii din Bălășești la lucruri frumoase

311

Cei mai activi și inovativi tineri din satul Bălășești și-au unit forțele și au creat, la 13 august un grup de inițiativă locală, denumit mai târziu ”INSPIRE”. Motivați de ideea unei comunități mai sănătoase și mai prietenoase, în care fiecare să prospere și să fie mândru de localitatea sa, tinerii au făcut deja primii pași spre atingerea acestui obiectiv.

Totul a început la inițiativa a cinci tineri din satul Bălășești, care și-au dat întâlnire la 13 august în incinta Bibliotecii Publice di localitate, pentru a discuta perspectivele creării unui grup care va milita pentru prosperarea satului natal. La întâlnire a fost prezentă și doamna primar, Elena Neaga care a susținut inițiativa și a promis concursul APL-ului la activitățile inițiate de către voluntari.

”M-am bucurat nespus de mult când am fost întrebată de doamna Tatiana Botnarenco, directorul bibliotecii din satul Bălășești care este părerea mea dacă câțiva tineri din sat vor forma un grup de voluntari, la inițiativa lui Sergiu Botnari și Cristina Iamandii.Am zis că salut formarea grupului și-i voi susține mereu, deoarece cândva și eu la vârsta lor am făcut voluntariat și este un lucru nemaipomenit. Gândul de a dezvolta voluntariatul în comună îl aveam de mai demult și chiar m-aș bucura dacă în grup vor adera persoane de diferite vârste.  Tinerii sunt foarte receptivi, educați, deștepți, inteligenți și creativi. În activitățile pe care le-am desfășurat împreună, au demonstrat cât de mult își iubesc satul natal și își doresc o altă imagine a comunei noastre. ”, menționează Elena Neaga.

         Primele realizări ale grupului au fost două activități de salubrizare, în care tinerii au vopsit pilonii și copacii și au strâns gunoiul de pe drumul central, iar mai apoi au renovat o răstignire aflată  într-o stare nu tocmai bună. La aceste activități au fost prezenți în jur de 15 persoane, elevi, studenți și lucrători ai primăriei.

 

          ”Implicându-mă în activitățile grupului de voluntari am avut ca scop ca împreună să facem localitatea mai vie și înfloritoare, ca atunci când vine cineva în sat să rămână impresionat. Vreau ca satul să nu fie uitat de cei care pleacă peste hotare și să vină cu dragoste înapoi la casa părintească și în locurile unde au crescut.”, ne spune Tudorița Harghel, membră a grupului.

          După munca realizată se cuvine și odihnă. Astfel, membrii grupului au organizat câteva seri de film în aer liber, care au fost privite cu mult entuziasm de locuitorii satului. La fiecare din cele trei seri de film s-au adunat circa 60 de persoane, tineri și maturi care și-au petrecut timpul frumos într-o atmosferă amiabilă.

Printre realizările grupului se numără și organizarea unei caravane a personajelor de sărbătoarea”Ziua Satului Bălășești”, eveniment care a stârnit admirația și interesul localnicilor. Oamenii au fost tentați să facă câte o poză cu unele persoaje ca: Boierul Balaș și Cucoana Leolea, personaje simbolistice din legenda satului, Carla’s Dreams, Mașa și Aladin,iar în schimb au lăsat o sumă la dorință, de la 1 leu și până la 100 drept donație.

”INSPIRE este un grup de tineri devotați și dornici de a schimba ceva, apți de a realiza și de a crea frumosul. Știu și sunt sigur că împreună suntem mai puternici. Crearea acestui grup este o rampă de autocunoaștere pentru toți membrii și reprezintă un impuls de dezvoltare continuă.”, ne relatează membrul grupului, Sergiu Botnari.

          În prezent, Grupul de Inițiativă Locală ”INSPIRE” se pregătește pentru Săptămâna Națională a Voluntariatului 2020 AltFEL, care va avea loc în perioada 4-11 octombrie. În cadrul săptămânii sunt planificate  cinci activități importante, care vor implica cinci entități din localitate și aproximativ 25 de voluntari. Aceste activități vor contribui la crearea unei imagini mai frumoase a localității, dar și la răspândirii numelui și perspectivei grupului, întrucât evenimentul va fi mediatizat la nivel național.

Grupul are obiective ambițioase, însă în activitatea sa întâmpină  o dificultate mare în ce privește organizarea – lipsa spațiului. Tinerii  doresc să-și creeze propriul lor centru, unde să se poate întâlni pentru a coordona și organiza mai multe activități. De aceea au început o campanie de colectare a fondurilor pentru a renova o cameră oferită de primărie. Pentru lucrări sunt necesare 10000 de lei. Pentru mai multe detalii, accesați pagina de Facebook al Grupului de Voluntari ”INSPIRE”s.Bălășești.

Cristina Iamandii, coordonatorul grupului INSPIRE