O NOUĂ CONTRIBUȚIE PENTRU AMENAJAREA STADIONULUI

46

Asociația Băștinașilor din Pepeni aduce mulțumiri consăteanului nostru IVAN MUSTEAȚĂ, care a donat în contul proiectului de renovare a stadionului din localitate, implementat de către ABP, suma de 150 de euro (aproape 3000 de lei).
Până în prezent, în contul proiectului au fost acumulate din partea consătenilor noștri aflați la muncă peste hotare dar și a celor din localitate donații în sumă de circa 40 de mii de lei. Amintim că, în total trebuie să acumulăm o sumă de circa 170 mii de lei pentru a ne onora obligațiunile din cadrul proiectului pentru a acumula o sumă egală cu cea oferită de către guvernul Elveției în cadrul proiectului. Cu această ocazie, facem un nou apel către toată lumea căreia nu îi este indiferentă dezvoltarea localității de baștină, să contribuie pentru a acumula suma necesară pentru finalizarea cu succes a proiectului. Până acum a fost definitivată o etapă din cadrul proiectului, cea de amenajare a tribunei stadionului. Zilele următoare, mâine și poimâine, în cadrul celei de-a doua etape, vor fi plantați circa 50 de arbori. Rămâne de efectuat cea de-a treia etapă, de amenajare a trotuarelor pe care cel mai probabil o vom amâna până în primăvară așa cum avem nevoie de timp bun. Dat fiind faptul că impedimentele care au tergiversat acumularea de fonduri, legate de campania electorală, sunt în trecut, sperăm la o implicare plenară a întregii comunități pentru a acumula suma integrală iar în primele luni de primăvară să așternem pavajul și să amenajăm stadionul înainte de începutul sezonului fotbalistic. Sperăm la mai multă deschidere și de la FC Pepeni. Vrem să amintim că după implementarea acestui proiect urmează să aplicăm la un alt proiect de comun acord cu APL pentru extinderea zonei de parc, amenajarea albiei pârâului Iligacea etc.