Suntem probabil prima generație care nu  s-a bucurat de un ultim sunet, de examene și în cele din urmă de Bal

1265

”Timp

Încotro mergi?

Spre ce meleaguri noi, grăbit alergi?

Cum…

Poți într-o zi

Să schimbi în oameni mari niște copii?”

   Ar fi trebuit să fie anul nostru, anul în care trebuia să râdem și să profităm de ultimele momente petrecute împreună, alături de colegi, prieteni și profesori. Am fost un tot întreg, am conlucrat pentru bunăstarea și prosperitatea L.T.’’A.Agapie’’ din comuna Pepeni. Mereu am fost mândră de colegii mei, de clasele XII-U şi XII-R. Clasa mea, cea cu profil umanist nu a fost frumoasă, a fost perfectă, tocmai de aceea și sunt mândră. Am avut de toate: povești, certuri, momente în care am plâns, momente în care nu ne-am suportat din cauza părerilor diferite, zâmbete, succese, gelozii, greșeli etc, dar în suflet am simțit aceeași iubire și același respect. Sunt mândră de voi, mândră de noi! Nouă, celor de clasa XII-a de ne este, poate cel mai greu. 2020, un an prea important. Totul în viața noastră urma să se schimbe și la un moment dat parcă ne-a fugit pământul de sub picioare. Suntem probabil prima generație care nu  s-a bucurat de un ultim sunet, de examene și în cele din urmă de Bal.

    Astăzi ,vreau să-mi exprim în cel mai cald mod sentimentele pe care le am față de anumite persoane. Nici un moment nu am regretat faptul că am depus actele în acest liceu minunat, deoarece am avut alături cele mai bune cadre didactice ce m-au îndrumat și mi-au ghidat calea. Ne-ați fost prieteni, dragi profesori și fiți siguri că vă vom face mândri în universitățile Republicii Moldova, României și din întreaga Europă.

     Dragii mei colegi, vreau să vă mulțumesc ca m-ați înțeles, criticat și ajutat. Acest lucru m-a format ca personalitate. Vă rog un singur lucru, plecați și continuați-vă studiile la care visați cu adevărat. Viața noastră abia începe. Da, cred în destin, însă el există atât timp cât facem alegeri, atunci să le facem corect și din plăcere. Atingem, gustăm, auzim, vedem, mirosim, dar rareori savurăm. Fiți fericiți dragii mei colegi!

Aș vrea să vă povestesc despre tot și despre toate, dar vă las cu o curiozitate ce poate fi deslușită doar dacă veți studia în I.P.L.T. ,,A.Agapie’’din comuna Pepeni. Vă îndemn cu mare încredere dragi elevi să vă continuați studiile în acest liceu, deoarece savoarea vieții o încerci pentru prima dată aici.

Gianina Tronciu