Un vis realizat: Au renunțat să plece peste hotare pentru a deschide o farmacie la Pepeni

2074

În timp ce majoritatea tinerilor moldoveni iau calea străinătății în căutarea unei vieți mai ușoare, o tânără familie din satul Pepeni a decis să deschidă o afacere acasă.

Soții Cereseu, Lilian și Angela au deschis recent o farmacie în apropierea Centrului Medicilor de Familie din localitate și au mari speranțe că afacerea va prospera.

Angela a absolvit în 2014 Universitatea de Medicina și Farmaceutică ,,N. Testemițanu, studiile de baza,  apoi în 2016 a finalizat studiile de rezidențiat la aceeași instituție.

De unde ideea de a deschide o farmacie?

”Acest gând a apărut încă de prin primii anii de studenție”, povestește Angela. ”Așa cum fiecare dintre noi a visat cândva  la o carieră frumoasă si de succes, la fel a fost și la mine iar cu trecerea timpului  conștientizam tot mai mult că, pentru mine, propria farmacie  va însemna succesul.”, relatează ea.

După ce s-a căsătorit, soțul i-a acceptat ideea și a susținut-o întru totul astfel că până la urmă a devenit un vis comun, la realizarea căruia au muncit împreună.

Lilian a plecat la muncă peste hotare pentru a acumula surse financiare, iar Angela a rămas în țară și a lucrat în calitate de farmacist  într-o  farmacie de rețea pentru a căpăta experiență .

De la vis la realitate

Cu circa cinci ani în urmă tânăra familie a început să transforme visul în realitate. ”Am început câte puțin să contribuim la materializarea visului, am perfectat o mulțime de acte pentru a obține permisiunea de a construi,  apoi au urmat lucrările de construcție, iar în a doua jumătate a anului 2019 am început a pregăti documentele specifice activității farmaceutice”, enumeră tânăra antreprenoare etapele parcurse în acești ani.

 Și iată așa, la data de 3 februarie farmacia CIMBRIȘOR FARM și-a deschis ușile pentru lumea din comună , dar și din satele vecine.

Au fost și ei tentați să plece

Ca mulți tineri moldoveni Lilian și Angela au fost și ei tentați să plece cu toată familia peste hotare dar, până la urmă, au luat decizia să rămână acasă și să facă ceva cu adevărat util comunității.

”Am ales să revenim la sat, deoarece avem un sat frumos, cu oameni frumoși, un sat în care încă tinerii se întorc pentru a-și crea familii, a-și construi case și chiar pentru a investi”, explică Angela ce i-a motivat să rămână.

Tânăra familie nu a dorit să detalieze  valoarea investiției însă ne-a asigurat că suma  a fost destul de mare, ținând cont de prețurile actuale atât la materialele de construcție, cât și la produsele farmaceutice și parafarmaceutice.

Medicamente și nu numai, pentru toate buzunarele

”Tindem să satisfacem necesitățile populației atât cu medicamente, cât și cu un spectru larg de produse parafarmaceutice(ceaiuri, suplimente alimentare, dispozitive medicale( tonometre, termometre, inhalatoare, glucometre, cântare), hrană pentru copii si multe produse cosmetice curative)”,povestește tânăra antreprenoare, adăugând că prețurile sunt accesibile, pentru toate buzunarele.

Angela ne spune că farmacia nou deschisă nu presupune doar comerț.  ”Ne asumăm și un rol de educație a populației în ceea ce ține de medicamentele ce se eliberează fără rețetă , în cazurile de automedicație, care sunt încă frecvent răspândite”, relatează ea .

Angela spune că, la moment, în calitate de farmacist activează doar ea, însă în viitorul apropiat va fi extins atât numărul personalului cât și regimul de lucru al farmaciei.